• Cozia MTB ediția a XI-a

    Evenimentul Sportiv Cozia MTB continuă cu cea de-a XI-a ediție în perioada 24-25 mai 2025, organizat de COZIA RACING TEAM impreuna cu CLUB SPORTIV CICLISM VALCEA si cu sprijinul Primariei Calimanesti si a peste 100 de voluntari. Competiția se desfășoară conform regulamentelor FRC, UEC și UCI pentru Mountain Bike. Concursul se adresează sportivilor amatori sau…

  • Vidraru Bike Challenge

    Vidraru Bike Challenge este o competiție de ciclism adresată iubitorilor de natură, munte, sport în aer liber, la care pot participa atât cicliști montani de performanță, cât și amatori. Competiția este organizată de Asociația Sportivă Adventuremania din București. Competiția beneficiază de un traseu foarte spectaculos ce urcă din zona barajului Vidraru pe una dintre culmile sudice ale munților…